Felmer‎ > ‎

Istoria satului

Spre sfârşitul secolului al XII-lea este probabil ca pe valea Felmerului să fi ajuns agricultori proveniţi din Lotharingia Inferioară (Flandra, Brabant, Hainaut, regiuni aflate azi în Belgia şi Luxemburg). Putem deduce regiunea de origine a acestora deoarece s-au păstrat în memoria cronicarilor de mai târziu ca flandrensi. Dania din anul 1206 în care se menţionează villa Wellmer este singura sursă de informaţie despre Felmer anterioară marii năvăliri a mongolilor din anul 1241. Atunci satul a suferit distrugeri catastrofale, nepăstrându-se astăzi nici o clădire anterioară invaziei. De asemenea, arheologia arată că vatra satului de pe malul drept al văii a fost abandonată şi mutată pe cel stâng, acolo unde s-a construit practic un nou sat, cel existent astăzi. Putem presupune că măcar o parte din oameni au supravieţuit atacului, aceştia punând temelia bisericii actuale cândva după anul 1250. Nu este exclusă însă nici ipoteza unei recolonizări.

     

                                          Dania din 6 septembrie 1206

Pentru a compensa lipsa izvoarelor scrise, analiza toponimică ne poate da unele indicii despre tipul de aşezare.Termenul villa desemna în limba latină a cancelariilor apusene, începând cu secolul  al IX-lea, o locuinţă fortificată,  un centru militar şi administrativ al autorităţii feudale. Denumirea provine din villa rustica romană despre care se pot afla mai multe în capitolul „Locuinţe fortificate”. Astfel de centre mai vechi se regăsesc la Iernut (villa Rainaldi), Blaj (villa Herbordi) şi Sibiu (villa Hermanni), marcând hotarul răsăritean al ocupării Tran-silvaniei cu o generaţie sau două în urmă. Rolul militar era dat la Felmer de vecinătatea cu hotarul sudic al Ardealului arpadian, aflat la acea vreme pe râul Olt. De acolo la sud începea terra blachorum et bissenorum, ţara vlahilor şi pecenegilor, iar la sud-est şi est munţii Perşani marcau o frontieră fluidă dincolo de care se găseau triburi nomade de cumani şi uzi.

Villa a fost numită după un locator sau un lider feudal instalat deja de ceva timp în zonă, căci edificarea unei fortificaţii  putea dura în Evul Mediu chiar şi peste o generaţie. Analiza oiconimului Wellmer/Felmer ne oferă şi numele întemeietorului. Rădăcina wel-/wil- este de origine veche germanică, prezentă în nume proprii (Welfhard, Welrad, Wilmar, Wilhelm, Willibrord). Cu ajutorul sufixului -er  se formează în limba germană veche substantive masculine ce caracterizează individul sau indică apartenenţa, aici Wellmer = al lui Wellem/Willam, ambele variante medievale pentru modernul Wilhelm. Altă ipoteză este folosirea sufixului -mar/-mer, provenit din arhaicul maru, care înseamnă faimos, vestit. Avem destule exemple de nume germanice asemănătoare formate astfel: Wilmar, Wenemar, Wolmar, Wulfmer.

Acest felmerean de origine germanică, poate un cavaler, se afla în relaţii de vasalitate cu autoritatea feudală a locului, care nu putea fi decât regele, deoarece villa sa ocupa teren aparţinând fundus regius, domeniul regal. Iar existenţa în preajmă a altor villæ, aşa cum le enumeră documentul de la 1206, sugerează gruparea în regiune a mai multor oameni de arme, inclusiv un anonim miles (lat. cavaler), cu pământul dăruit lor pentru subzistenţă. Însuşi hrisovul regelui Andrei al II-lea nu face decât să întărească prezenţa militară în zonă, introducându-l cu o proprietate şi pe cavalerul Johan Latinus. Ba chiar este posibil ca posesorul villei Wellmer să figureze în actul citatdeoarece printre martorii care asistă la semnarea documentului este amintit şi un oarecare Willam, aflat la masa regelui. E foarte plauzibil ca fondatorul Felmerului să fi fost nevoit a lua act de donaţia respectivă în calitate de viitor vecin al lui Johan.

Nu ştim cu certitudine dacă până la dezastrul provocat de tătari în 1241 în zonă se instalaseră şi colonişti, sau existau pe malul drept al pârâului -vatra satului arsă de invadatori- numai locuinţele oamenilor de arme wellemerieni. Dar observând apartenenţa strategică a văii Felmerului la teritoriul de frontieră acoperit de masiva colonizare începută în vremea regelui Geza al II-lea, este mai mult decât probabilă instalarea aici a unui nucleu de fermieri-grăniceri, posesorul fortificaţiei jucând pentru ei dublul rol de comandant militar şi greav. 



Cavaler germanic din Lotharingia, secolul al XII-lea


        

                

                          Valuri de colonizare medievală în Transilvania

Iată în continuare o succintă cronologie ardelenească din perspectivă felmereană:

cca.1150-1190: Regatul maghiar avansează spre est. Oameni de arme sunt trimişi să supravegheze linia Oltului şi să asigure aprovizionarea cetăţilor regale cele mai avansate. La Felmer probabil apar primii agricultori-grăniceri apuseni. În punctul numit astăzi „pe Copal” se înalţă prima capelă catolică.

1166 – Trupe bizantine ale împăratului Manuel Comnenul conduse de generalul Leon Vatatzes şi cuprinzând „o mare mulţime de vlahi"  intră în Ardeal prin pasul Bran, provocând mari distrugeri în zona Făgăraşului.„Vatatzes [...] nimicea totul fără cruţare şi călca în picioare tot ce întâlnea în trecerea sa. Şi a săvârşit mare măcel de oameni şi a făcut nu puţini prizonieri. Pe de asupra a mânat de acolo şi cirezi de vite, de cai şi de altele, de tot felul şi apoi a venit la împărat”(cronicarul Ioan Kinnamos).

6 sep.1206: Prima atestare documentară, ca villa Wellmer, în hrisovul-danie dat de regele Andrei al II-lea pentru cavalerul Johan Latinus. Acest document reprezintă actul de naştere al satului vecin Văleni.

1241: Prin pasul Oituz pătrund în Transilvania de sud hoardele mongolo-tătare conduse de Bochetor, general al hanului Batu, care în drumul lor spre Ungaria devastează Secuimea şi Ţara Bârsei (martie), Ţara Oltului, Sibiul şi Alba Iulia (aprilie). Lînceputul lunii aprilie Felmerul este jefuit şi ars din temelii.

cca.1250: Începe construcţia bisericii catolice din piatră, stil romanic, cu o singură navă.

1278: O a doua incursiune mongolă în Transilvania este stopată lângă Braşov, în Ţara Bârsei.

1285: A treia năvălire mongolo-tătară afectează nordul Ardealului şi Ungaria.

cca.1300-1876: Felmerul aparţine cu scurte întreruperi de Scaunul Superior al Rupei în cadrul autonomiei administrative din cele Şapte Scaune ale Universităţii Naţiunii Săseşti.

1349: Prima epidemie de ciumă în Transilvania.

1395: Prima incursiune de jaf a turcilor în Transilvania.

1421-1432: Ameninţarea turcă determină autorităţile să aprobe fortificarea bisericilor din comunităţile săseşti. Apar astfel cetăţile ţărăneşti, amprentă arhitectonică specifică întregului sud al Transilvaniei.

1455: Într-o scrisoare a Sfatului oraşului Sighişoara trimisă Sfatului din Sibiu este  menţionat respectabilul cetăţean „Stephanus Pylgrem dictus de  Felmer”.  Acesta  se  plânsese  sighişorenilor  că  judecătorul  Rupei, Jacobus  Greb  din  Roşia, i-a  confiscat  abuziv  o  proprietate. Consiliul Sighişoarei cerea Sibiului să îi facă dreptate lui Ştefan Pilgrem.

1456: Un corp expediţionar trimis de voievodul Vladislav al II-lea al Ţării Româneşti în apărarea valahilor catolicizaţi forţat de Iancu de Hunedoara asediază Făgăraşul şi devastează satele săseşti din jur, inclusiv Felmerul. 

1488: Are loc primul recensământ al Universităţii Naţiunii Săseşti din Transilvania. Scaunul Rupea numără în satul „Volmor” 34 capi de familie („gazde”), un învăţător şi o moară. Turcii atacă din nou în sudul Transilvaniei. Felmerul este incendiat. Satul vecin Hălmeag este distrus

1494: Universitatea Săsească sprijină lucrările de fortificare a bisericii din  Felmer cu o donaţie de 8 guldeni trimişi din Sibiu. Se construieşte în jurul bisericii  un zid de cetate cu cinci laturi întărit cu trei turnuri de incintă: două pătrate şi unul octogonal.

cca.1500: Datorită incursiunilor repetate ale turcilor scade dramatic populaţia săsească. Pentru a împiedica depopularea, episcopul aprobă instalarea în Felmer a unor români, veniţi se pare din Moldova. În Felmer li se spunea „budnari”. Astăzi există un pârâu al Budnarului care traversează satul. Alţi români s-au instalat în punctul „Fântâna de după moară”. La început au lucrat ca ciobani şi ajutoare în agricultură pentru saşi. Au ridicat case la periferie şi pe uliţe secundare. În timp, datorită revărsărilor pârâului Felmer, saşii au început să vândă românilor case şi terenuri inundabile din vatra satului (în Lac, în Luncă), ei  construind gospodării noi mai la deal.

1532: Felmer apare pe prima hartă a Transilvaniei, operă cartografică a  braşoveanului  Johannes Honterus. Satul nu mai are decât 21 capi de familie. În pofida depopulării, liderii felmerenilor refuză colonizarea cu agricultori din Secuime,  aşa cum s-a procedat în Cobor şi în Ticuş.

 1534: Ardealul este teatru de luptă între habsburgi, unguri şi otomani pentru obţinerea tronului voievodal. În tabără la Felmer, episcopul orădean Imre Czibák, membru al partidei ungureşti, este asasinat de nobilul Doczy Janos, aflat în serviciul veneţianului Aloisio Gritti, reprezentant al intereselor sultanului în Transilvania.

1546: Melchior de Felmern studiază la gimnaziul umanist organizat de Johann Honterus în 1543 la Braşov.

1555: Are loc primul diferend de hotar adus în justiţie la care este parte satul Felmer. Este o dispută cu satul unguresc vecin Cobor. Datorită posesiunilor sale întinse (7614 iugăre = 4397 ha), Felmerul va fi adesea implicat în procese de grăniţuire cu comunităţile  învecinate. Vor mai fi judecăţi în anii 1578 şi 1593, care nu vor fi  definitiv rezolvate decât în secolul al XIX-lea.

11 aug.1568: Judele Emeric Varkorize, Lucas Wolf şi Laurenţiu Helvic din Felmer apar ca martori  în dania regelui Ioan al II-lea Zapolya prin care cetatea şi comitatul Făgăraşului sunt dăruite şambelanului Gaspar Bekes de Kornyat.

1578: Dispută de hotar între Felmer şi Cobor pe de-o parte şi satul săsesc Tekesch (Ticuş) pe de altă parte.

1580: Universitatea Naţiunii Săseşti soluţionează o dispută privind o proprietate între fraţii felmereni Bartolomeu şi Michael Weinisch.

1585: Epidemie de ciumă în Transilvania. După o carantină atentă, satul Felmer este salvat fără nici o victimă.

1593: În disputa Felmerului cu satele Cobor şi Şona se menţionează că toate  trei fac parte din Scaunul Rupea. Sfatul oraşului Sibiu, încercând să stopeze abuzurile lui Baltazar Báthory, comite de Făgăraş, îi somează pe funcţionarii acestuia, castelanul Francisc Latinus şi administratorul Petrus din Şona, să nu se mai amestece în neînţelegerile de hotar dintre cele trei sate.

1650: Se construieşte în Felmer o moară de apă.

1658: O nouă incursiune turcească de jaf duce la distrugeri însemnate în sat. Nu există date care să ateste că biserica fortificată a jucat vreun rol militar.

1691 – Prin Diploma Leopoldină se creează oportunitatea pentru români să achiziţioneze proprietăţi pe terenul saşilor. Probabil începând cu acest moment saşii felmereni vând românilor case şi grădini în Lac.

1700: Românii îşi ridică prima biserică din lemn pe pământul donat de comunitatea săsească şi amenajează un cimitir în locul numit astăzi „Tînarog”.

1 oct.1720: Se naşte Martin Felmer (d.1767), preot evanghelic, mare erudit şi om de ştiinţă sibian, presupus ca fiind de origine din Felmer.

1741: Apare în documente primul învăţător din Felmer, Michael Müller.

1751: Comisia de hotărnicie pentru trasarea graniţei între Felmer şi Cobor stabilită de Universitatea Săsească îl are ca secretar pe tânărul Samuel von Bruckenthal, viitorul guvernator al Transilvaniei.

1761-1764: Guvernatorul Adolf von Bukow duce în Ardeal o campanie de distrugere a locaşelor de cult ortodoxe şi de trecere forţată a românilor la catolicism. Felmerenii ortodocşi sunt salvaţi de apartenenţa la zona de autoguvernare săsească.

1795: Se încheie construcţia turnului clopotniţă al bisericii evanghelice În anii  următori se refac şi bolţile, iar peretelui de nord i se aplică noi contraforturi.

1803: Se stabileşte o întrunire a Universităţii în Scaunul Rupei prin care se rezolvă definitiv disputa teritorială multiseculară dintre Felmer şi Cobor.

1834: Începe construcţia actualei biserici ortodoxe cu turn. Lucrarea este încredinţată meşterului Jiga din Făgăraş şi va dura şase ani. Turnul este ridicat separat de constructori români din satul Daia (Denndorf) de lângă Sighişoara, calfe ale meşterului Josef Carol Melischek. Construcţia rezistă cutremurului din 1838. Paroh este pr. Ioan Şolcă, întemeietorul unei „dinastii” pastorale de peste 150 ani, cu patru generaţii de preoţi pentru românii din Felmer.

1842: Este raportat cu îngrijorare că, datorită lipsurilor financiare, mai mulţi saşi din Felmer au ipotecat terenuri unor români întreprinzători din Şona. Executând treptat ipotecile, câţiva şoneri se mută în Felmer pentru a-şi adminstra pământurile (ex. fam. Frăţilă).

1848-1849: Epidemia de holeră seceră 170 felmereni (112 saşi, 58 români şi ţigani). Este menţionată prima oară comunitatea romanes din Felmer. Ei locuiau în afara satului, în două sălaşe de bordeie, Rudăria” la est de sat şi Livada la nord-vest. Frecventau biserica ortodoxă. Lucrau în lemn şi din nuiele obiecte de gospodărie (coveţi, coşuri, mături) cu care făceau troc în sat contra hrană. De asemenea ajutau la muncile agricole, iar ocazional fabricau cărbuni şi cărămizi. Se presupune că proveneau din Ţara Oltului, fiind emancipaţi de pe domenii nobiliare sau monastice (ex. Sâmbăta). Din cauza epidemiei şi a lipsei de lucrători la câmp, comunitatea permite aşezarea unor familii de revoluţionari români refugiaţi din Munţii Apuseni (ex. Aron I Partenie, tribun al lui Avram Iancu).

1850-1855: Până la ridicarea unei construcţii din lemn, şcoala românească funcţionează în casa lui Aron Partenie, zis Dascălul. Anterior şcoala se ţinuse în localul bisericii ortodoxe. Clădirea din lemn a existat până în anul 1904, când a fost zidită şcoala actuală din cărămidă.

1862: Trăiau în Felmer 656 etnici germani. Cel mai frecvent prenume masculin la saşi era Michael.

1866:  Restaurarea clopotniţei la biserica saşilor.

1876:  Reparaţie capitală la acoperişul bisericii româneşti.

1883:  Sunt recenzaţi 443 saşi.

1885: Felmerenii răscumpărau şi ultimul teren din cele ipotecate vecinilor din Şona. Şi astăzi unele din aceste proprietăţi se mai numesc „ale şonerului”.

1905: Se  construieşte primăria şi monumentala şcoală evanghelică cu internat.

1906: Se înfiinţează prima cooperativă de credit, care în 1907 numără deja 45 membri.

1909: Din materialul strâns cu ocazia demolării unei părţi din zidul de  incintă sudic şi al turnului octogonal aparţinând bisericii fortificate se construieşte o nouă şcoală cu internat.

1911: Saşii felmereni sunt trecuţi iarăşi din punct de vedere bisericesc în  decanatul Rupei, după ce aparţinuseră din 1876 de capitlul Cincului.

1918: Ultimul primar sas înainte de unirea Transilvaniei cu Regatul României a fost Michael Kiltsch. Primul primar român a fost Aron II Partenie.

1929: Un recensământ eclezial arată că în Felmer trăiau 569 locuitori evanghelici şi 920 ortodocşi.

1934: Sunt recenzaţi 603 saşi.

1937: Industriaşul tăbăcar Ludwig Miess din Braşov împreună cu fraţii săi ia sub tutelă comunitatea evanghelică din Felmer, înzestrând-o cu donaţii substanţiale. Familia Miess era originară din Felmer. 

1941: Populaţia totală era de 1367 locuitori, din care 564 germani şi 803 români şi ţigani. Felmerenii saşi erau bine organizaţi: patru asociaţii de vecini, un club  al  bărbaţilor, unul al femeilor şi o orchestră, dirijor fiind Michael Figuli.

1941-1945: În al doilea război mondial 80 de felmereni s-au înrolat în unităţi militare germane şi române. 31 au decedat luptând în Wehrmacht, iar 3 în  Armata  Regală  Română.  Alţii au fost capturaţi, revenind în ţară după mulţi ani de prizonierat.

13 ian.1945: Bărbaţii între 17 - 45 ani şi femeile între 18 - 30 ani de etnie germană din Transilvania au fost deportaţi în URSS. Au plecat la muncă forţată 40.000 etnici germani ardeleni. 94 felmereni au fost încărcaţi din gara Făgăraş în vagoane pentru vite. 11 au murit în lagărele de muncă sovietice. Începe exproprierea proprietăţilor săseşti.

1946:  A fost repatriat primul felmerean prizonier în URSS. Unor saşi nu li s-a mai permis întoarcerea, fiind relocaţi în Zona de ocupaţie sovietică din Germania. Nici prizonierilor de război care luptaseră în Wehrmacht nu li s-a permis întoarcerea, fiind declaraţi retroactiv duşmani ai statului român.

1949-1960: Exproprierea forţată a mijloacelor de producţie agricole şi a proprietăţii a silit pe mulţi felmereni să caute noi surse de existenţă. Majoritatea tinerilor au migrat în Făgăraş. La ţară au rămas cei în vârstă, care cu timpul au fost luaţi şi ei la oraş de către copii.

1956: Saşilor le sunt restituite casele şi curţile, dar terenurile agricole rămân expropriate, fiind incluse în patrimoniul cooperativei agricole de producţie (C.A.P.).

1957: Se înregistrează primele cereri de emigrare a saşilor în Republica Federală Germană.

1961: Preot evanghelic era Georg Felmer, ulterior emigrat în Germania. Şcoala primară din Felmer era extrem de reputată în regiune pentru calitatea actului de învăţământ, directorul ei fiind Aron III Partenie.

1961-1980:  Pentru etnicii germani Cortina de Fier însemna în multe cazuri despărţirea de rude care se găseau deja în Occident de zeci de ani. Situaţia economică precară i-a silit pe mulţi să-şi abandoneze patria şi să solicite emigrarea pentru reunificarea familiilor. Regimul comunist a folosit acest proces dureros drept o sursă de venituri valutare, statului german cerându-i-se drept „despăgubire” o sumă pentru fiecare cetăţean de etnie germană emigrat.

1980-1989: Deja majoritatea saşilor felmereni trăiau în Germania, Austria sau Canada. Statul a „rezolvat” îmbunătăţirea situaţiei sociale a etniei roma permiţând tacit ocuparea de către aceştia a gospodăriilor abandonate, începând cu cele mărginaşe. Sever depopulat, Felmerul îşi pierde statutul de comună şi devine sat în componenţa comunei Şoarş.

6 sep.1981: Se sărbătoresc cu mare succes 775 ani de la atestarea documentară a satului. Organizatorul evenimentului este activistul de partid Iosif Bărcuţean. Participă şi foşti felmereni, veniţi din R.F.G. special în acest scop.

1990:  După  căderea regimului comunist şi reunificarea Germaniei a urmat un exod al saşilor transilvăneni. Ca în majoritatea satelor, şi în Felmer au rămas numai cei singuri şi fără familie. Restituirea terenurilor agricole, nefiind urmate de o politică  economică coerentă de încurajare a micilor fermieri, a dus la părăginirea pământurilor şi sărăcirea accentuată a locuitorilor.

1998:  Mai trăiau în Felmer numai 15 saşi.

2006: Se sărbătoresc în cadru festiv 800 ani de atestare documentară. Se sfinţeşte monumentul eroilor felmereni, saşi şi români, căzuţi în cele două războaie mondiale. Sub îndrumarea prof. Aurelia Frăţilă, elevii şcolii româneşti susţin o serbare, prezentând dansuri şi obiceiuri populare din Felmer. Comitetul de organizare al festivităţilor: pr. Marius Demeter, dr. Gh. Comanici şi ing. Vasile Frăţilă.

2009: O situaţie întocmită de Heimatortsgemeinschaft (H.O.G.) Felmern din Germania atestă că felmerenii saşi şi urmaşii lor sunt răspândiţi astfel în lume: 3 rămaşi în Felmer, 23 în Făgăraş, 4 în alte localităţi din România, 350 în Germania, 1 în Canada, 1 în Argentina.

18.04.2011: Primeşte statut juridic asociaţia „Villa Wellmer”, care şi-a propus să activeze pentru salvgardarea existenţei multiseculare a satului-colonie Felmer.

 

  









Comments